Bolovanul cu zei



Mesopotamia, 3100-3000 î.e.n.

-Badabanu! Badabanu! Unde umblă copilul ăsta, femeie?
- Unde să umble, la şcoală! Dacă ţi-ai folosi olecuţă tărtăcuţa aia dintre umeri, ai învăţa să citeşti ceasul şi n-ai mai striga ca bizonul ... Badabanu- Banubada! Cred că ţi s-a uscat iar gâtlejul după orzoaică...
- Cum să-nvăţ ceasul dacă tu muţi băţul soarelui pe furiş? Uite-acum ar fi să fie ora la care să fac ofrandă lui Enlil, slavă lui Enlil şi rudelor sale iar băţul tău arată că ar trebui să mă duc din nou la culcare.
- Aracan! Dacă ar sta măritul Enil în ofranda ta am fi împrăştiaţi ca spicele vântului pe pustii, beţivanule. Mut eu băţul sau te împiedici tu de el când vii din stufăriş pe trei cărări ... bată-te-ar zeii să te bată!
- Femeie proastă, Enlil mă înţelege, ăstea-s treburi bărbăteşti. De aia mă ajută. Lui Batuel îi putrezesc boabele nu iese nimica, la mine fermentează şi licoarea e pişcăreaţă la limbă, adorat fie dosul marelui Enlil!
- Da-da, asta pentru că nevastă-sa a dus jertfă vaca cea grasă, mamei tuturor mamelor şi zeiilor, marea şi buna Tiamat numai eu ca proasta nu m-am îndurat, da’ lasă...
- Ce, lasă? Vezi poate pleci urechea la minciunile muierilor şi duci vaca la templu că atât ţi-a fost! Te priponesc în mijlocul pădurii să te mănînce fiarele.
- Pe cine priponeşti tu,  rinocer păros şi urât mirositor? Blestemul şi arcul lui Iştar fie peste urechile tale clăpăuge, dinozaur cu cap de raţă, ce eşti!
- Tttată, mmmamă!
- Iaca, se întoarse şi copilul de la şcoală... Ce e ăla, puiule?
- Pui, auzi! Dacă am numărat eu bine, puiul are vreo douăzeci de anotimpuri ploioase împlinite... până acum ar fi trebuit să-şi câştige singur grîul şi femeia lui, nu să stea la scurmat nisip, cu beţişorul, toată ziua.
- Da-da, să scurme după orzoaică pe malurile Eufratului, ca tine... Ce-i cu bolovanul ăsta, puiul mamii?
- Asta e bbb...bbbb...banca mea de la şcoală...
- Aşa! Şi, de ce ai adus-o mamă, acasă?
- Ccca sssă să-nvăţ, uite vezi, aici am însemnat toţi zzzei...zeii.
- Cum adică i-ai însemnat?
- Adddică adică am făcut câte-un semn pentru fiecare zeu.
- Cu ce?
- Ccccu cu ccuuiul cuiul...
- Semne or fi dacă zici tu da’ eu văd numa' nişte crăpături.
- Sssus sus am pus zeii mari, pe pă- pă-pă-părţi aia nici mari... nnnici mici şi dacă întorci banca sunt aia mmi mmici mici de tot...
- Aha... ia te uită... şi cum l-ai însemnat pe marele Enlil, slăvit fie numele său, puiule?
- O fi ăsta mare cu două crăcane şi un maldăr de paie-n cap, nu?
- Ddda da, tttată tată , da nu-s paie e de llla la ...îî..ss..îî...
- Stuf?
- Îîî... sssoare soare.
- Pfui! Auzi netotul, stuf! Bineînţeles că de la soare căci măritul străluceşte ca soarele în bălegarul celorlalţi zei, slăvită-i fie lumina şi căldura! Iaca, mă strigă Maritela că n-ar putea să-mi treacă nicio furnică prin bătătură fără ca ea să n-o vadă, te gândeşti că ăsta e ditamai butoiul, doar!
- Zeii să o ţină sănătoasă pe vecina noastră Maritela, fiule. Uite-aşa avem şi noi olecuţă de linişte. Băiete, ai făcut treabă bună. Iaca, acu’ avem ograda plină de zei, treaba-i serioasă... Ia, să-i mutăm mai la umbră să nu le dăuneze de-atâta soare, păcatele mele!

Adorată fie barba ta încâlcită, mărite Enlil o să te apuc oleacă de crăcane, nu-ţi fie cu supărare. Aşa! Şi zici tu că-s toţi aici?
- Îîîîhî.
- Măi, da’ mulţi îs! Cred că vin cam patru zei pentru fiecare codiţă din capul meu. Bine că nu te bâlbâi şi la însemnat că nu ţi-ar fi ajuns băncile din trei şcoli. Hmm! Ia zi tu lu’ tata ştii tu vreun zeu care are treabă cu orzul?
- Îîîîhî... e pe pa-pa-partea cealaltă.
- Ia să vedem! Adorat fie pieptul tău păros, mărite Enlil n-o să te superi că o să te ţin oleacă cu capu-n jos... Unde tată?
- Ăsssta ăsta.
- Trei crăcane şi-o ţepuşă...
- Nnnu nu-s crăcane e de la sss...
- Soare!
- Nnnu nu de la sss...
- Stuf!
- Ssspic spic.
- Mda, ce chestie, nu m-aş fi gândit. Şi cum îl cheamă, tată?
- Bbb... Ere
- Bere?
- Bbb... Ere.
- Bere, am priceput. Iaca vezi, mă rugam eu degeaba la Enlil, fiecare cu treaba lui, vezi bine. Păi ce dacă eu am nevoie de ouă mă duc la vacă?
- Nnnu?
- Nu, mă duc la nen’tu Batuel că doar nu m-am scrîntit să mă caţăr în copaci după cuibare. D-apăi, măi băiete, tu ai făcut treabă bună. Una că de acu’ are maică-ta de învârtit la bolovan toată ziua până i-a buchisi pe fiecare, doi, că Batuel n-o să mai indrăznească să-mi cotrobăie prin şopron că tot s-a nimeri vreun zeu treaz să-l vadă, trei, că m-am luminat cu cine trebe să mă tîrguiesc pentru orzoaica mea. Acu’, hai cu mine în stufăriş să încropim repejor un templu măritului şi neasemuitului zeu Bere. Tu nu trebuie decât să faci semnul cu trei crăcane peste tot ca zeul, mărită fie înţelepciunea sa, să priceapă repede că e vorba despre el. Vii?
- Îîîhî... stai să iau cccuiul cuiul.
- Ia-l, băiete şi hai să însemnăm fundul generos al marelui zeu poate-şi face oleacă de timp şi scuipă în orzoaica mea, pupa-i-aş crăcanele aurite!

Când tată şi fiu ieşiră grăbiţi din bătătură intrând automat pe poarta mare şi lăbărţată a istoriei nu au sunat trâmbiţe şi nici surle, nu s-au ţinut discursuri. Au lipsit până şi pişcoturile pentru şampanie. Poate pentru că nu se inventase încă şampania sau poate pentru că şi istoria se simţi luată prin surprindere.

Comentarii

  1. Parca nu se bause asa mult pe vremea aceea, probabil pentru ca nu se putea face chiar orice, ca in vremurile noastre. In schimb femeile au ramas la fel.

    RăspundețiȘtergere
  2. Stând eu în buzunarul meu şi privind streaşină peste buclele temporale zic că, de schimbat s-a schimbat doar peisajul.
    Păi da, Jack Daniels, Napoleon se născură în mitologia zilelor noastre :).
    Pentru vinars s-ar putea să am o explicaţie.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină