27 august 2009

Astratul crizei



Lică: Ce ne facem, omule, cu criza asta?
Nae: Ete! Începi şi tu? Te-a plătit careva să suni goarna?
L.: Nu, Năică, da’, au declarat ăştia criză. Ce, n-ai auzit?
N.: Păi? Asta-i greu? Uite!(se scoală în picioare, bate sugestiv cu pumnul în masă) Eu, Nae Brebenel Ionescu, declar război corupției. Uite așa, simplu, că vreau eu. Tu mă crezi?
L.: Eiii, nu te cred.
N.: Aha! Ia să vedem, de ce?
L.: Pentru că... (brusc, teatral) cine vă va spune că ţara nu merge bine din cauza corupţiei, nu vrea decât să vă ţină, stai aşa... subjugaţi (cu un deget în aer, pare că recită) în tiparele... (repede) vechii ideologii comuniste, în beciurile fricii şi terorii. Punct. (mândru, spre Nae) Ei?
N.: Ete! Da’ de unde ştii tu atâtea cuvinte unu’ după altu’? Te pomeni că ai vreo fantomă de aia pe tine, cum am văzut la discovery şi răspunde în locul tău. Stai să verific.( pocneşte din degete, aproape de Lică) (cu voce îngroşată). Care e numele tău?
L.: (repede) Lică!
N.: (repetă mişcarea), (pe acelaşi ton grav) Care e numele tău?
L.:(înfricoşat) Ce-ai, dom’le,că mă sperii!
N.: (cu privirea fixă) Răspunde!
L.: (repede) Lică!
N.: Şi, în buletin?
L.: Turbatu P. Lică.
N.: Bre, bată-te să te bată, tu eşti!
L.: Pfui! Da’ bine că eram singur! Cum ţi-ai dat seama?
N.: Păi, fantomele astea poa’ să mintă numai de două ori. A treia oară, obligat-forţat trebuie să zică numele lor: Michiduţă, Corcodel, Jenel... dacă lucrează-n echipă, zic: (tare, prelungind cuvintele) suuuntem legiuuune.
L.: Ca dracii, dom’le! Or fi neamuri.
N.: Se prea poate! Da’, nu-i dovedit. Treburile ăstea-s complicate, nu vezi? Năstase n-a ieşit cu adeneu afară, mătuşă-sa nu-i mătuşă-sa, deci mamă-sa mai mult ca sigur e vitregă. Te întreb, e uşor să-ţi reiasă la şaizeci de ani, că eşti apatrid?
L.: Apa... cum?!?
N.: Fără tată, fără mamă, orfan, adică din flori...
L.: L-o fi născut anonim ca să n-aibă origini, ştii cum era pe vremea aia: mai bine să n-ai şi deci să nu fie, decât să ai şi să fie...,(face semn cu degetul în sus)
N.: Anonim- anonim dar să nu-l ştie nimeni? Să nu iasă nici la adeneu? Te întreb: nu care cumva vorbim de corupţie, iar din nou?
L.: Nu, nu, nu(hotărât), de trei ori, nu. Bre, corupţie nu mai e, a fost şi s-a terminat. Gata!Deci, n-ai subiect, Năică!
N.: N-am obiect, Lică, nu subiect.
L.:Obiect, subiect, tot un drac! N-ai!
N.:Păi vezi? Aşa şi cu criza. Am subiect?
L.: Hmm... Subiect ai, dar n-ai obiect, nu-i aşa? Vezi că m-am prins?
N.: Te-ai prins, pe naiba! Dom’le, ai un fel să-ncurci omul, ceva de speriat... Ete, mi-am pierdut firul.
L.: Deh, tu te-ai băgat în gramatică, Năică.
N.: Bre, care gramatică? Asta e oleacă de filozofie.Să te-ntreb altfel ca să pricepi. Criza asta, subiect-obiect, avion ce-o fi, poate să vină aşa, pieptiş spre noi?
L.: Asta şi ziceam, că vine.
N.: Unde-i, Lică? Arată-mi-o, dom’le, mă duc, îi trag una-n bot şi terminăm panarama.
L.: Hai, bre! Mă iei de prost? Doar n-am zis că merge pe stradă... Criza e aşa... o chestie...
N.: Aşa ce, Lică? Hai, că ne apropiem. E un aşa...(desenează cu mîna rotocoale în aer)?
L.: Cam aşa, da. (admite Lică urmărind rotocoalele)
N.: Ei, păi dacă e aşa (gesticulează din nou) înseamnă că nu e concretă. Clar?
L.: Clar.
N.:Şi dacă nu e concretă, cum e? (mimează un cuvânt în șoaptă, aşteptând ca Lică să-l continue) E aaa...
L.: (repetă) Aaaa...
N.: (continuă în aceeași notă) Asss...
L.: Asss...
N.: Assstr..
L.: Tii! Că nu-mi vine!
N.: (dă din mână a lehamite) As-tra-tă.
L.: (vădit dezorientat) Zici?
N.: Ascultă la mine: tot ce nu e concret e astract, tot ce nu e astract e invers.
L.: Ia uite dom’le, habar, n-aveam...
N.: Care vasăzică, dacă nu e concretă fiind astrată e ca şi cum nici nu este, deci nici nu intrăm, nici nu ieşim din ea. Suntem neutri cum s-ar zice.
L.: Ca Elveţia!
N.: Mai ceva!
L.: Ce chestie, bre! (răsuflă uşurat) Pfui! Să vezi când o auzi Sofica! (bate din plame, bucuros) Tii! Ia, să bem o bere că merităm, zău aşa, Năică!
N.: Faci cinste?
L.: Mai întrebi? Nea Feri, două halbe concrete pân’ la spumă.(rîzând spre Nae) Ai văzut că m-am prins?
N.: Dă-mi voie să mă mir de tine, brava!


Nea Feri trânteşte pe tejghea două halbe. Privind pe sub ochi la Nae, i se adresează lui Lică:

Nea Feri: Ai de grijă, Lică! Eu te-am trecut pe caiet şi-n astract şi-n concret, să fiu mai sigur.
Lică: (uşor descumpănit spre Nae): Bre, da’ i-ai spus şi lui?
Nae: Deh, ştii cum sunt eu, inimă largă! ( dispreţuitor) Da’ fii pe pace, n-a înţeles nimic. Ce vrei? Cap de neamţ!
Lică: De ungur, Nae.
Nae: Ungur, neamţ, tot un drac! N-au olecuţă de filozofie, dom’le! Iaca, vezi de asta, românul s-a născut artist. De ciudă!

O linişte ciudată, lăptoasă ca o scufiţă de noapte cu ciucurei, se aşează peste capetele celor doi buni prieteni. Obiectivul, obosit şi el, se mută încet, în tavan, înregistrând valsul muştelor năucite de căldură.

2 comentarii :

  1. Tocmai voiam sa-ti spun, ca decat sa-ti faci pagini statice cu textele tale, mai bine le lasi sa curga frumos pe zile, saptamani, luni si ani.

    RăspundețiȘtergere
  2. Paginile statice le-am făcut să-mi scot ochii cu ce-am început şi n-am fost în stare să termin.
    Textele o să le las să curgă pe unde zici tu, de-or curge, fie-ţi gura aurită! :)
    Bucuroasă să te revăd!

    RăspundețiȘtergere