28 iulie 2009

Treaba cu tag-urile, etichetele şi căutările

26 iulie 2009

Avalanşă la rinichi




Dane, să vezi, de data asta nu e vina mea că ajung atât de târziu să-ţi răspund.


Jupânul a strâns- ce-a strâns, pe ascuns, până a făcut rost de nişte pietre colţuroase la rinichi.


Cum bine se ştie, orice chestie ascunsă în patul conjugal, iese la iveală, ori pe unde a intrat, ori pe partea opusă cum fu şi în cazul ăsta.


A trebuit să-i aplic diverse chestii peste şale, ceea ce s-a dovedit destul de dificil, având în vedere că stătea ascuns sub pat, cu degetele mari de la picioare, în gură.


După ce-a eliminat două pietre, avea ochii cît farfurioarele pentru desert.


I-au citit în pupilă şi-au mai găsit o piatră, în vârful rinichiului stâng.


- Jupâne, uite care e treaba, dacă vrei să te iert, pietroiul ăsta, îl păstrezi mătăluţă pînă după Crăciun, când o să te duci la Bârlad, să-ţi vezi mămica. Cu şoricioaică, ceai de urechiuşa mâţului plus afecţiune maternă nefructificată, ţi-l va scoate cât ai zice sternocleidomastoidian, ‘nţeles?


- Şi cum fac?


- Păi ce ştiu eu? Dormi pe stânga, mesteci pe partea dreaptă, te priveşte, eu nu mai fac faţă unei avalanşe.


Prin capitalism ăstora dacă lucrezi în domeniul serviciilor şi te pune Scaraoschi să te îmbolnăveşti în plin sezon, eşti din start, bănuit de atitudine subversivă şi trecut pe lista cu „pe ăsta il tăiem primul”.


Cum, la Venezia, sezonul poate să fie sezon-sezon, nu chiar sezon dar orişicât, ai voie să te îmbolnăveşti ori între Crăciun şi Anul Nou, ori după Anul Nou până începe Carnavalul.


Adică per total or fi vreo 15 zile în care eşti liber să joci în toate episoadele bolii tale.


Deci e foarte important să fii organizat. Dar ţi-ai găsit cu jupânul! Se îmbolnăveşte aşa când îi tună.


Acu’ vreo trei ani, tot aşa, se scoală într-o noapte că n-are aer.


- Păi şi eu ce să fac? că aşa păţesc când îmi cere cineva aer la 3 dimineaţa, nu ştiu cum să i-l dau.


- Sună la Salvare!


- Mai bine mă duc până acolo. Dacă zic: „si”, „prego”, „grazie”, crezi că-şi dau seama că tu n-ai aer?


- Zici: „Via della Rinascita, sedici, subitoooooo, si, grazie!”


Formula a funcţionat. În 7 minute, incluse alea două când eu zbieram subitoooo, în telefon, jupânul era deja în salvare.


Pînă la spital îi făcuseră deja electrocardiograma, poze faţă, spate şi profil şi ajunseseră cu întrebările la dinţii de lapte ai soacră-mii.


După alte două ore, jupânul ar fi putut să-şi pună dosarul la aeronautica spaţială că nu-i lipsea din analize decât testul de personalitate.


Eu, şi aici ajung de unde mă pornisem să-ţi răspund, eram niţel cam îngrijorată că tot socoteam pe deşte, câţi doctori, câte asistente şi câte femei de serviciu sunt, înmulţind şi împărţind cei trei sute de euro din geantă.


Şi cum stăteam eu aşa şi număram la asistente, văd, una că-mi face semn şi mă întreabă daca-s soţia jupânului. Bucuroasă că ştiu parola zic de trei ori „Si” să observe şi ea cât sunt de deşteaptă. Mă invită să mă iau după ea şi mă duce in salonul cu neaerisiţi unde-l depozitaseră pe jupân.


Unora le e frică de şerpi, altora să iasă din casă, eu capăt simptome de preinfarct când întâlnesc asistente, femei de servici, portari şi taxatori. Că ăştia sunt un fel de Dumnezei mai mici care pot să te dea afară din templele lor .


Aşa că, o urmam spăşită şi mă tot ştergeam de pereţi de câte ori întâlneam vreun fluturător de halat.


Începusem deja să mă frec la ochi, când am băgat de seama că şi ei se ştergeau de pereţi, făcându-mi loc să trec, cu-n murmurat politicos.


Măăă, bodogăneam cu mine, să ştii că jupânul e pe ducă şi ăştia mă pregătesc pentru lovitura finală.


Asistenta deschise încetişor o uşă, invitându-mă înăuntru.


Am rămas blocată când mi-am văzut odorul jupânos, crăcănat într-un pat, cu telecomanda de la aerul condiţionat într-o mână şi cu cea de la televizor în alta.


- Mi-e o foame, face jupânul bătând cu telecomanda mai lungă, pe unde îi era foame.


- Bine, asta înseamnă că nu mori acu’.


- De ce să mor?


- Păi, aşa fac aia fără aer. Hîc-văleu, hîc-văleu şi gata!


- Dar mi-au luat o mulţime de sânge, să ştii.


- Cu ce?


- Cum, cu ce? Cu seringa.


- Vezi, cât eşti de norocos? Dacă te năşteai în Evul Mediu, te-ar fi tăiat cu-n cuţit de bucătărie şi te-ar fi lăsat să picuri în lighean.


- Da, sunt norocos. Au zis că vor să-mi ia sânge din patru în patru ore.


- Poate vor să te cloneze.


- Neah! De ce-ar vrea să cloneze un român?


- Mda...Poate vor să te împăieze. Să te expună în San Marco.” Priviţi, acest homo sapiens rumeno putea să lucreze 24 de ore fără să respire,vedeţi, ceea ce de fapt credeţi că e o burtă XXXL sunt anexele plămânilor, care s-au extins adaptându-se la acest mod de viaţă. Lume, lume... „


- Ştii ceva, mai bine mergem acasă.


- Bine. Poate aşa, ne costă şi mai puţin.


- Ce să ne coste?


- Păi ăştia te-au plimbat degeaba cu căruciorul? Şi asistenta asta, ai văzut ce drăguţă a fost? Dacă erai la Bîrlad, ai fi fost deja împăiat până apucam eu să tratez cu portarul.


- Neah, n-ar fi avut pansamente şi nici formol.


- Vezi cât eşti de norocos?


- Văd.


- Ai aer?


- Am.


- Atunci, hai să plecăm.


Şi-am plecat după ce jupânul a semnat că dacă se întâmplă să moară între timp, o face din proprie iniţiativă.


Ne-am întors acasă cu 305 euro, pentru că automatul de cafea a plusat cu restul.


&&