23 iunie 2009

Sărmăluţe poale-n brâu


Dane, n-ai să crezi! Astă- noapte l-am visat pe Ceauşescu. Stăteam la masă împreună, la un fel de party- praznic cu mese lungi şi colivă cu bombonele albastre şi vorbeam.


De fapt, mi-e foarte clar că-l întrebam într-una şi el îmi răspundea foarte politicos dar nu-mi aduc aminte nimic.


Şi-acu’ că eu am avut tet-a- tet-uri nocturne cu Ceauşescu şi că el arăta foarte şic n-ar fi până la urmă aşa de neobişnuit, ciudăţenia s-a lăţit de-a stânga drept în patul conjugal unde năucită şi încă adormită îi spun jupânului:


- Îh! Ştii pe cine am visat?


- Îhm?


- Pe Ceauşescu.


- Şi eu.


- Cum şi tu?


- Şi eu.


- Mă iei peste picior? dau să mă trezesc la el.


- Nu, era aşezat la o masă de aia lungă de praznic şi eu eram ospătar...


- Ia te uită!!! Înseamnă că m-ai văzut.


- Nu, nu te-am văzut. Serveai şi tu?


- Stăteam de vorbă cu el, la masă.


- Păi da, unu cu sapa altu’ cu mapa.


- Hmm... înseamnă că tu mi-ai pus sarmalele pe pantaloni.


- Nu cred, am plecat după ce-am aşezat aperitivele. Băgaseră portocale la Buium, acu’ eram la coadă.


- Şi-ai cumpărat?


- Păi dacă m-ai sculat? Mai aveam doi în faţă...


Să scap de sentimentul de vinovăţie am dublat porţia de cafea aşa că acum îmi bâţîie şi mai rău întrebările pe creier.


Ce-o fi vrând să zică visul ăsta? Te pricepi la vise?


Bunică-mea zicea că dacă visezi morţi, nu contează că-s a lui tata-mare sau a poporului român trebuie să dai de pomană.


Te pomeni că i s-o fi făcut de sarmale! Păi şi tocmai pe mine m-a găsit? Eu care trăiesc de patru ani în No sarmale’s land.


Cred că informatorii tovarăşului îs pe alt palier altfel ar fi trebuit să ştie ce zbatere continuă am eu din cauza sarmalelor.


Foi de viţă, ioc!- foi de varză la fel că au ăştia mai multe sortimente de varză dar toate îs mai tari decât gumarii ceapişti ai bunicii mele. Ne-am dus o dată până la Padova la magazinul românesc şi-am găsit varză murată la borcan. 10 euro borcanul dar cred că nici 100 nu ni s-ar fi părut prea mult.


La întoarcere, ne-ar fi fost foarte util dacă ştergătoarele de parbriz ar fi fost montate în interiorul maşinii, descurcându-ne noi foarte greu cu saliva, mai ales că, pe bancheta din spate, plusau la greu şi başbuzicii cu mâinile încleştate pe găletuşa cu smântână.


Ne-am apucat de făcut umplutura la doisprezece noaptea şi la două când să le învelim am început să înjurăm pe două limbi că başbuzicii fosăiau încetişor în compania lui moş Ene deci poliglotismul era permis.


În ditamai borcanul era o amărâtă de varză si aia tăiată în două aşa încît fiecare frunză era de mărimea buricului degetului mic.


Alea cât buricul degetului mare aveau matematic câte o gaură în mijloc aşa că am mâncat varză călită pe pat de orez afumat şi el şi tigaia.


Văzând că nu găsesc soluţii de una singură am sunat-o pe Georgia.


Giorgia e un fel de ştie-tot, găseşte-tot. N-ai casă, n-ai masă, n-ai copii, n-ai muncă, n-ai soţ, într-un cuvânt n-ai, Giorgia are . Dacă n-are, face rost. Unguroaică din Ardeal a reusit sa combine cu ingeniozitate trei limbi în una singură, aşa că răspunsurile ţi le traduci după pofta inimii. Cam aşa, fii atent:


- Bună, Giorgia!


- Ciao, tesoro! Come stai?


- Iaca bine, ce să zic? Aş putea sta chiar mai bine, dacă mă socot olecuţă.


- Che se succede cu tine?


- Se succede din ce in ce mai rău, Giorgia. Visez numa’ smântână...


- Ma! Asta no va bene, cred că e de scârbă.


- Măi, Giorgie, tu acu’ zisei româneşte? De scârbă, adică...


- Certo, cara, aşa diceva muma mare, e de scârbă smântâna.


- Giorgio, eu nu cred... La mine smântâna e legată de sarmale... sarmale cu smântână...o oală mare de sarmale plutind în smântână...


În sfârşit simte clipocelile ce-mi zburdă sub limbă.


-Tu ai voglia de sarmale şi smântână? Păi na, că nu –nţelegeam peste tot, cara. Să ştii că pot să-ţi fac rost de un pătuţ per bambino...


- Che bambino, soro?


- No, nu zbiera, no che gia mi fa male la urechea... nu vrei il bambino???


- Giorgiaaa! Lasă copilul!


- Che bene che e mare pecato, no ştii şi tu.


- Giorgia, draga mea, de unde iau nişte frunze să fac sarmale.


- Ioi! Sarmale! Mi-o cucinat mam’Ana când ‘om fost acasă nişte sarmaleee. Una meraviglia, no, bune tare...


- Taci, Giorgia, taci. Fă-mi rost de frunze că altfel dezgrop securea războiului româno-ungar.


- E război?!?


- Nu e, dar ar putea să fie.


- Dacă auzi ceva, mi fai sapere subito.


- Dacă-mi faci rost de frunze.


- De verze trebă?


- De verze, de viţă, de nuc, de brusture de ce-o fi ... numai să le pot rostogoli să fac şi eu nişte sarmale.


- Păi e dificile să ştii... perchè verzele astea capucine nu se îndoaie cum trebă...


- Nu se îndoaie drept deloc, am încercat, parcă-s tălpi de gumar.


- Cu gumari? Nu te aud că-s la fund în vaporetto şi dopo mă duc la babă ti chiamo io se trovo frunze sau gumari.


După o lună, Giorgia îmi găsise două perechi de gumari mărimea 42.


Aşa că, m-am suit în tei.


De urcat m-am urcat singură. De coborât am coborât cu pompierii chemaţi de carabinieri, chemaţi de o băbuţă care şi-a închipuit că mă suisem acolo, de fapt, ca să ajung în cireşul ei aflat pe partea ailaltă de stradă.


Evident, eu nu mă gândisem la asta, dar cum nu cugetasem nici să-mi iau telefonul cu mine, până la urmă a trebuit să-i mulţumesc bătrânei că n-au mâncat alţii sarmale la praznicul meu.


Oricum, băbuţa a rămas convinsă că sunt o hoaţă acrobată, categorie foarte răspândită şi temută pe aici.


O să-ţi povestesc şi despre asta, altădată.


Am aflat ca astăzi au fost moşii de vară. Îţi dai sema? E clar! Ceauşescu voia sarmale de la mine. Ce zici, să-i fac nişte poale-n brâu?





9 comentarii :

  1. in "cotidianul" de ieri, mircea dinescu da reteta pt sarmale de gasca, fierte in "vinul mosierului" ;-)

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Spune şi unde a găsit frunzele?

    RăspundețiȘtergere
  3. [...] foarte personală între moşii de vară şi moşii de iarnă pe care de-acum voi şti să-i identific în timp şi [...]

    RăspundețiȘtergere
  4. vroiam sa iti intorc complimentele - asta mi-a placut tare mult. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Mă bucur că ai găsit ceva care să-ţi placă,.
    De recompensat mă recompensez singurică ... mustăcind pe la colţurile blogului tău, complimentându-mă, tot singurică că te-am găsit:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Alt punct de vedere.

    De curind am mers la restaurantul Dunarea din Anaheim. Arunc o privire, multi infulecau sarmalute. L-am intrebat pe patronul localului, Dan:
    - Merge bine varza murata?
    - Da, dar in bucatarie si-n camara pute tot timpul. Cerinta fiind mare, pun varza la murat si acasa in garaj. Eu, masina pina si nevasta miroase a varza.
    - De aia ai divortat?
    Da din mina a lehamite!

    RăspundețiȘtergere
  7. :) Uite, vezi, aici e farmecul tău. În modul în care reuşeşti să faci pastiluţe, din întâmplările pe care le povesteşti. Reuşeşti să concentrezi zâmbetul în câteva cuvinte fără să pierzi nimic din farmecul poveştii.
    Eu dacă mă apuc să povestesc ce-a păţit Nelu cu şoricii şi muşchiuleţii afumaţi trimişi de maică-sa la Crăciun umplu urgent cinci pagini.

    RăspundețiȘtergere
  8. Am ris mult la povestirea ta. Dar ce-a păţit Nelu cu şoricii...? Linga voi la Aviano este un magazin in baza militara americana care are si smintina. Va trebuie o relatie :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Ăsta da camuflaj pentru smântână :).
    Saptamana viitoare promit sa povestesc şi-ţi dau de ştire.

    RăspundețiȘtergere